Chistul branhial cervical lateral – un diagnostic diferenţial omis pentru limfoadenita cervicală (Caz clinic)

Authors

  • Sencu Eusebiu
  • Vetricean Sergiu
  • Gurău Petru
  • Eşanu Ruslan

Abstract

Chisturile branhiale ale gâtului sunt malformaţii congenitale rare, care rezultă din anomaliile de dezvoltare embrionară a regiunii cervicale. Este prezentat cazul clinic al pacientei Ţ.V. în vârstă de 14 ani, cu debut insidios, formaţiunea fi ind depistată de pacientă în urmă cu 2 ani; iniţial a avut dimensiuni mai mici. Medicul de familie a fi xat diagnosticul de limfoadenită cervicală pe stânga şi a indicat tratament antiinfl amator, inclusiv comprese cervicale. Pacienta fi ind spitalizată în Clinica ORL, IMSP SCR, la examenul clinic al regiunii cervicale am constatat o formaţiune tumorală anterolaterală stângă de cca 5 x 3 cm, bine delimitată, elastică, nedureroasă şi mobilă. Precizarea preoperatorie a diagnosticului s-a realizat prin explorări imagistice: ecografi a şi tomografi a computerizată. S-a intervenit chirurgical prin cervicotomia anterioară Kocher. S-a evidenţiat o formaţiune tumorală chistică de cca 5 x 3 cm, încapsulată şi delimitată de ţesuturile din jur, care se disecă relativ uşor, realizându-se ablaţia tumorii. Chistul conţine 40 ml lichid de culoare brună. Intervenţia se încheie cu drenaj şi sutura în planuri anatomice. Rezultatul histopatologic a constatat o formaţiune chistică cu perete sclerohialin. Evoluţia postoperatorie a fost favorabilă. Particularităţile cazului prezentat sunt vârsta copilului (14 ani), precum şi diagnosticul iniţial incorect, ca urmare a confuziei de diagnostic cu о limfoadenită cervicală.

Published

2011-08-12

Issue

Section

Research Article