Utilizarea chirurgiei fibroendoscopice în tratamentul leziunilor cronice hiperplastice ale laringelui

Autori

  • Gurău Petru
  • Sencu Eusebiu

Rezumat

Intervenţii fi broendoscopice sub anestezie locală s-au efectuat la 65 de pacienţi cu leziuni hiperplastice cronice ale laringelui (hiperplazia polipoidă a plicelor vocale, inclusiv pe fond de laringită cronică hiperplastică – 24 cazuri, laringită cronică hiperplastică cu hipercheratoză – 10, leucoplazie – 11, leucocheratoză – 8, pahidermie – 12). În majoritatea cazurilor (65,7%), operaţiile au fost realizate fară spitalizarea pacienţilor. A fost folosită vaporizarea cu ajutorul laserului „Nd:YAG”, la unii pacienţi combinată cu diatermoexcizie. Eradicarea completă a leziunii vizibile (polip sau focar de discheratoză) a fost posibilă în toate cazurile. În 55 cazuri (88,7%) eradicarea a fost obţinută într- o şedinţă. Rezultatele obţinute demonstrează că metoda propusă este un tratament efi cient al leziunilor hiperplastice cronice ale laringelui, care are un efect economic considerabil şi poate fi utilizată ca o alternativa a chirurgiei tradiţionale.

Descărcări

Publicat

2011-08-12

Număr

Secțiune

Articol de cercetare