Dependenţa evoluţiei sclerodermiei sistemice de vârsta pacientului

Abstract

Scopul studiului a fost determinarea particularităţilor clinico-paraclinice la pacienţii cu sclerodermie sistemică în dependenţă de vârsta pacientului la debut. Metode şi material de cercetare. Au fost cercetaţi complex 180 pacienţi cu sclerodermie sistemică, dintre care doar 4 au fost de sex masculin. Vârsta medie a constituit 45,6 ani. Diagnosticul a fost stabilit conform criteriilor ACR (American College of Rheumatism) propuse în anul 1980. Pacienţii incluşi în studiu au fost repartizaţi în 2 grupe conform vârstei la debutul bolii – grupul 1 (146 pacienţi) – cei cu debutul bolii până la 60 de ani şi grupul 2 (34 persoane) – pacienţii cu debutul bolii după 60 de ani. Rezultate. Pacienţii din grupul 1 au fost diagnosticaţi mai frecvent cu forma difuză a bolii, cu ulcere digitale, pericardită, hipertensiune pulmonară şi pneumopatie interstiţială, iar cei din grupul 2 mai frecvent s-au prezentat cu forma limitată a bolii, cu afectarea articulară, valori înalte ale tensiunii arteriale sistemice şi ale proteinei C reactive, dereglări de conducere (blocuri), disfuncţia diastolică a ventricolului stâng, scăderea fracţiei de ejecţie a ventricolului stâng cu diferenţa statistică semnifi cativă. Concluzii. Conform studiului efectuat pacienţii cu debutul sclerodermiei sistemice după vârsta de 60 de ani mai frecvent dezvoltă forma limitată a bolii, afectări articulare, hipertensiune arterială, blocuri de conducere, disfuncţie diastolică şi sistolică a cordului şi valori crescute ale Proteinei C reactive comparativ cu persoanele ce au dezvoltat maladia până la vârsta de 60 de ani