Conduita gravidelor cu vicii cardiace dobândite

Abstract

Valvulopatiile reprezintă una din multiplele boli cardiovasculare, care afectează un număr mare de gravide, necesită proceduri standartizate de diagnostic şi conduita terapeutică de durată. Aproximativ 0, 4-4% din totalitatea sarcinilor sunt complicate de patologia cardiacă, care constituie cauza mortalităţii materne în mai mult de 1/3 din cazuri, 20% din sarcini cu patologia valvulară fi ind însoţite de complicaţii fetale. Chirurgia neonatală actuală permite supravieţuirea pâna la vârsta adultă a fetiţelor cu malformaţii congenitale, ele fiind mai numeroase decât cele cu boala cardiacă reumatismală 75% versus 25%. Raritatatea afectării reumatismale cardiace poate fi o cauză a omiterii diagnosticării ei, dispneea fiind atribuită în mod eronat sarcinii, astmului şi, nu a stenozei mitrale sau hipertensiunii pulmonare. Valvulopatiile sunt frecvent diagnosticate în sarcină, atunci când solicitarea cardiacă le declansează simptomatologia. Tahicardizarea excesivă reprezintă expresia eşecului adaptativ cardiac la condiţii gestaţionale, demască o discrepanţă între condiţiile hemodinamice necesare unei sarcini fiziologice şi cele pe care le poate oferi cordul patologic. Managementul sarcinii când gravida este protezată cu o valvă mecanică este destul de controversat şi nu există încă niciun consens universal. Strategia tratamentului anticoagulant se alege în timpul sarcinii, existând un risc crescut de complicaţii atât la mamă, cât şi la făt: avort, hemoragii placentare, tromboze valvulare. Terapia optimă se consideră aceea, care asigură efectul anticoagulant adecvat şi rata complicaţiilor hemoragice minimă