Dereglări cognitive la vârstnici

Authors

  • Tintiuc Dumitru
  • Negară Anatolie
  • Grejdianu Tudor
  • Lavric Alexandru
  • Blaga-Lesnic Natalia
  • Lupaşcu-Volentir Felicia
  • Şoric Gabriela
  • Stavinschi Cristina

Abstract

Dereglările cognitive reprezintă o problemă majoră în evaluarea geriatrică complexă. În baza evaluării geriatrice a 100 de persoane vârstnice din mediul urban şi rural, cu vârste cuprinse între 65 şi 95 de ani, din diferite localităţi din Republica Moldova, majoritatea fi ind pacienţi din secţia de Geriatrie a Spitalului Clinic al Ministerului Sănătăţii. Pacienţii au fost evaluaţi în funcţie de nivelul de afectare cognitivă. Din populaţia generală predomina sexul feminin, cu domiciliu în mediul rural, cu vârsta de peste 75 ani, având un nivel de instruire mediu şi activând ca muncitori. La pacienţii vârstnici predomină prezenţa rudelor ce suferă de afecţiuni nervoase, ceea ce denotă etiologia ereditară, iar factorii de risc: alcool, nicotina, traume, surmenaj psihic. Alzeimer deseori este asociată cu alte patologii, determinând sindromul de polipatologii. Ca simptom precoce a fost identifi cat pierderea progresivă a memoriei de scurtă durată, la fel şi un simptom mai tardiv-pierderea ireversibilă a memoriei de lungă durată, cu asociere de alte tulburări cognitive (afazo-apraxo-agnozice).

Published

2015-07-24

Issue

Section

Research Article