Ductul Lushka – revista literaturii

Authors

  • Ghidirim Gheorghe Petru Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu“
  • Mişin Igor
  • Şor Elina

Abstract

Litiaza biliară rămâne cea mai frecventă boală a sistemului digestiv în societăţile occidentale, iar colecistectomia laparoscopică una dintre cele mai comune proceduri chirurgicale efectuate. Bilioragia reprezintă o cauză semnifi cativă de morbiditate pentru pacienţii supuşi acestei proceduri. Aceasta apare în 0,2-2% din cazuri şi se observă mai frecvent în epoca de colecistectomie laparoscopică. Leziuni ale ductelor biliare Lushka, sau ductelor subvesicale sunt a doua cea mai frecventă cauză de bilioragie postcolecistectomică. Colangiopancreatografi a retrogradă endoscopică (CPGRE) reprezintă metoda cea mai frecventă şi utilă în diagnosticare. Majoritatea cazurilor de bilioragie sunt detectate postoperator în cursul primei săptămâni după intervenţie. Reducerea presiunii intrabiliare cu sfi ncterotomie endoscopică şi plasarea unui stent duce la fl uxul preferenţial a bilei prin papilă, permiţând astfel vindecarea leziunilor subvesicale. Într-o minoritate de pacienţi, se realizează relaparoscopia. Măsurile adjuvante intraoperatorii şi perioperatorii, precum utilizarea adezivului cu fi brină şi relaxarea farmacologică a sfi ncterului Oddi, pot fi potenţial utilizate în scăderea incidenţei bilioragiei din ducturile Lushka sau subvesicale.

Published

2015-10-24

Issue

Section

Research Article