Costurile asistenţei medicale la pacienţii cu fibrilaţie atrială în funcţie de strategia tratamentului

Autori

  • Cenuşă Octavian

Rezumat

Evaluarea costurilor asistenţei medicale la pacienţii cu fibrilaţie atrială recurentă în funcţie de strategia tratamentului a inclus 50 de pacienţi: 35 (70%) cu fibrilaţie atrială recurentă cu controlul ritmului sinusal şi 15 (30%) cu fibrilaţie atrială recurentă la care a fost acceptată strategia de control al frecvenţei ventriculare. Perioada de supraveghere - 1 an. Au fost analizate: numărul de spitalizări şi durata aflării în staţionar, numărul de adresări la serviciul asistenţei medicale de urgenţă, numărul de adresări la medic ambulator, medicamentele administrate pentru controlul ritmului sinusal sau al frecvenţei ventriculare precum şi tratamentul de profilaxie a complicaţiilor tromboembolice. Rezultate: în perioada de supraveghere costul tratamentului unui pacient cu controlul ritmului sinusal a constituit 671,6 lei, costul tratamentului de control al frecvenţei ventriculare – 478,3 lei. În ambele cazuri spitalizările au reprezentat partea cea mai mare a costului (48,8% şi 56,7%). Concluzii: Tactica de control al ritmului sinusal la pacienţii cu fibrilaţie atrială este mai costisitoare în comparaţie cu controlul frecvenţei ventriculare, spitalizările constituind devizul cel mai mare de cheltuieli în ambele grupuri.

Descărcări

Publicat

2006-01-18

Număr

Secțiune

Articol de cercetare