Particularităţile osteosintezei cu broşe şi bandă metalică de tensiune în fracturile şi fracturile-luxaţii ale metafizei humerale proximale neer cu 2, 3 şi 4 părţi
Abstract
Tehnicile operatorii standard utilizate în tratamentul chirurgical al fracturilor humerusului proximal cu 2, 3 şi 4 părţi frecvent duc la leziunea ţesuturilor moi adiacente de la nivelul umărului şi pot favoriza apariţia unui şir de probleme secundare, mai ales că 15% din toate fracturile zonei sunt însoţite de deplasare şi instabilitate a componentelor fracturii. Scopul studiului a fost ameliorarea rezultatelor tratamentului chirurgical al pacienţilor cu această patologie, prin efectuarea, după certe indicaţii, a osteosintezei ce asigură recuperarea funcţiei în articulaţia umărului şi conduita individuală de tratament. Metoda cu broşe şi bandă metalică de tensiune ne-a permis efectuarea unei osteosinteze stabile şi elastice atât pe os calitativ, cât şi pe os osteoporotic, fără degradarea ţesutului osos, acolo unde implantele masive şi rigide nu-şi găsesc aplicabilitatea, nereuşind să asigure fi xarea stabilă atât de necesară în această zonă.Downloads
Published
Issue
Section
License
Copyright (c) 2011 Bulletin of the Academy of Sciences of Moldova. Medical Sciences
![Creative Commons License](http://i.creativecommons.org/l/by/4.0/88x31.png)
This work is licensed under a Creative Commons Attribution 4.0 International License.