Valvulopatiile cardiace degenerative şi reumatismale la sfârşitul secolului XX şi începutul mileniului trei
Abstract
Analizând 1004 de fişe medicale şi 426 rezultate de necropsii ale pacienţilor cu valvulopatii reumatismale şi nereumatismale, s-a constatat că aparatul valvular mitral a fost afectat în 61,7%, cel mitral-aortal în 22,4%, cel aortal în 9,4%, mitraltricuspidian în 3,6% şi mitral-aortal-tricuspidian în 2,9 la sută. Afecţiunile degenerativ-distrofice cu calcinoze s-au sesizat la 110 pacienţi adică în 2,2 la sută: 1,15% – valvulopatii aortale asociate; 0,67% – insufi cienţe mitrale cu regurgitări de diferite grade şi 0,43% – cu valvulopatii mitralo-aortale asociate. Aceasta s-a constatat la cumpăna celor două milenii. La începutul mileniului trei, valvulopatiile postreumatismale sunt mereu în scădere. Astfel, în anii 2000-2012 din 6890 de necropsii, valvulopatii reumatismale s-au depistat numai la 117 decese, adică 1,7 la sută, iar valvulopatiile degenerative nereumatismale au crescut pâna la 31 la sută: 84,9% – valvulopatii degenerative mitralo-aortale asociate, 9,5% aortale asociate, 4,8% – insuficienţe mitrale. 0,6% – mitralo-tricuspidiene şi 0,2 la sută – mitralo-aortale-tricuspidiene asociate.Downloads
Published
Issue
Section
License
Copyright (c) 2013 Bulletin of the Academy of Sciences of Moldova. Medical Sciences
![Creative Commons License](http://i.creativecommons.org/l/by/4.0/88x31.png)
This work is licensed under a Creative Commons Attribution 4.0 International License.