Valoarea examenului imagistic în clasificarea pancreatitei acute cu determinarea gradului de extindere
Rezumat
Studiul este bazat pe analiza rezultatelor investigaţiilor imagistice (ecografi e abdominală şi tomografie computerizată îmbogăţită cu substanţă contrastantă) ale unui lot de 25 de pacienţi cu pancreatită acută, trataţi în Centrul Naţional Ştiinţifi co-Practic de Medicină Urgentă. Scopul principal al acestui studiu a fost evaluarea metodelor de diagnostic al pancreatitei acute şi aprecierea valorii lor senzitive. Tratamentul pacienţilor cu pancreatită acută se bazează pe evaluarea iniţială a severităţii bolii. Analizând rezultatele investigaţiilor imagistice, am ajuns la concluzia că în timp ce examenul fizic şi investigaţiile de laborator sunt adesea nespecifice, examenul prin tomografi e computerizată cu substanţă contrastantă a evoluat ca modalitate imagistică de primă-linie în precizarea diagnosticului în cazul pancreatitei acute şi aprecierea schimbărilor morfologice pancreatice locale şi gradului de extindere a necrozei pancreatice.Descărcări
Publicat
Număr
Secțiune
Licență
Copyright (c) 2012 Buletinul Academiei de Științe a Moldovei. Științe medicale
![Creative Commons License](http://i.creativecommons.org/l/by/4.0/88x31.png)
Această lucrare este licențiată în temeiul Creative Commons Attribution 4.0 International License.