Spondilodiscita şi modificările degenerative vertebrale de tip Modic I: diagnostic diferenţial clinico-imagistic

Autori

  • Sangheli Marina
  • Pleşca Svetlana
  • Lisnic Vitalie
  • Chetrari Larisa
  • Bodiu Aurel
  • Cernei Alexandru

Rezumat

Diferenţierea spondilodiscitei şi modificărilor degenerative vertebrale de tip Modic I în unele cazuri prezintă dificultăţi, dată fiind similirităţii tabloului clinic. Diagnosticul diferenţial se face, luând în consideraţie datele clinice (defi cit neurologic major, prezenţa reacţiei inflamatorii sistemice, care sugerează diagnostic de spon dilodiscită) şi datele imagistice. Criteriile imagistice ale spondilodiscitei sunt hiperintensitatea discului intervertebral în secvenţele T2 ale RMN, contrastarea discului intervertebral în regim T1, zone de edem în corpurile vertebrale adiacente, prezenţa inflamaţiei paraspinale sau epidurale, eroziunile şi destrucţiile laminei terminale vertebrale. Modifi cările de tip Modic I la examen RMN se prezintă ca semnal hipointens de la corpurile vertebrale în regim RMN T1, semnal hiperintens în regim RMN T2. PET cu 18-F FDG are sensibilitatea 100% pentru diferenţierea spondilodiscitei de modificările degenerative de tip Modic I. În cazuri dubioase şi atipice se recomandă repetarea examenului RMN după 1-2 săptămâni.

Descărcări

Publicat

2013-03-16

Număr

Secțiune

Articol de cercetare