Sindroamele coronariene acute – oportunităţi şi dificultăţi la etapa de prespital
Rezumat
Bolile cardiovasculare reprezintă cauza a 42% dintre decesele înregistrate în rândul populaţiei masculine şi respectiv 55% din decesele din rândul femeilor din Uniunea Europeană. În cadrul acestor afecţiuni, boala coronariană se situează pe locul I ca şi număr de decese de cauză cardiovasculară fiind urmată de accidentul vascular cerebral. Moartea subită cardiacă constituie o complicaţie frecventă a sindromului coronarian acut (SCA) iar 2/3 dintre pacienţi decedează imediat după instalarea semnelor clinice, până la sosirea echipelor de urgenţă prespitaliceşti şi până la spitalizare. Prin posibilităţile tehnico-materiale de intervenţie operativă, prin adaptarea optimă a sistemelor de asistenţă medicală urgentă la necesităţile comunităţilor, prin implementarea tehnologiilor moderne de stabilizare şi menţinere a funcţiilor vitale, puse în valoare graţie competenţei cadrelor medico-sanitare, serviciul de urgenţă influenţează substanţial statisticile mortalităţii, morbidităţii şi invalidităţii. Anterior dezvoltării şi implementării terapiilor moderne şi strategiilor de reperfuzie, mortalitatea spitalicească constituia 30-40%.Descărcări
Publicat
Număr
Secțiune
Licență
Copyright (c) 2016 Buletinul Academiei de Științe a Moldovei. Științe medicale
Această lucrare este licențiată în temeiul Creative Commons Attribution 4.0 International License.