Hepatita virală delta: imunopatogenie și evoluție clinică

Rezumat

Hepatita virală delta este considerată cea mai severă dintre hepatitele virale umane. Virusul hepatitei delta (VHD) este un virus ARN defectiv care nu se poate transmite și replica complet în lipsa AgHBs, proteina de suprafață a virusului hepatitei B (HBV). HDV a fost clasifi cat inițial în 3 genotipuri, însă analizele fi logenetice recente sugerează existenta a cel puțin 8 genotipuri majore, repartizate în diferite zone geografi ce și cu o evoluție clinică specifi că. Mai multe studii au arătat că infecția cronică cu HDV evoluează mai sever decăt infecția cronică cu HBV, cu progresia rapidă a fi brozei, risc crescut de carcinom hepatocelular și decompensare timpurie în cadrul cirozei deja instalate. Rolul principal în patogeneza hepatitei delta îl joacă mecanismele imunologice umorale și celulare care și sunt responsabile de persistența virusului, indiferent de terapiile antivirale aplicate. Pînă în prezent, interferonul alfa pare să fi e singura opțiune de tratament cu efi cacitate antivirală împotriva HDV. Însă multiplele efecte secundare cît și rata crescută de recidivare după tratament (≥ 50%) au servit drept motiv de studiu pentru noi opțiuni de tratament. Scopul acestui studiu a fost de a analiza aspectele moleculare și genetice a ciclului de replicare VHD, incluzînd imunopatogeneza infecției în corelație cu evoluția clinică.