Stimularea cerebrală profundă în boala Parkinson și alte tulburări de mișcare

Rezumat

Stimularea cerebrală profundă (en.: DBS – deep brain stimulation) presupune aplicarea unor stimuli electrici cu ajutorul electrozilor implantați subcortical, cu scopul ameliorării simptomelor diferitor afecțiuni a sistemului nervos central. Această metodă a fost introdusă încă în 1990 ca tratament chirurgical al tulburărilor de mișcare și care înlocuiește treptat chirurgia stereotactică destructivă. Conform literaturii științifi ce, stimularea cerebrală profundă a unor porțiuni ale talamusului ameliorează spectaculos tremorul esențial și de repaus. Stimularea nucleului subtalamic și porțiunii interne a globului palid este pe larg folosită în tratamentul simptomelor bolii Parkinson și diskineziilor (un efect advers al tratamentului dopaminergic), precum și în ameliorarea simptomelor distonice. De asemenea, există numeroase studii care demonstrează efectele stimulării cerebrale profunde în diferite sindroame neurologice ș i psihiatrice ca: epilepsia, cefaleea de tip cluster, sindromul Tourette, durerea cronică , distonia, boala Alzheimer, adicția, mania, anorexia nervoasă, afecț iunile bipolarae, obezitatea, boala Huntington, depresia majoră și tulburările obsesiv-compulsive etc. Mecanismul prin care stimularea cerebrală profundă funcționează nu este pe deplin elucidat, dar există totuși câteva studii în acest sens. În concluzie, putem spune că stimularea cerebrală profundă a înlocuit în mare măsură operațiile tradiționale lezionale cum ar fi palidotomiile sau talamotomiile și reprezintă o opțiune efectivă și sigură de tratament în diferite tulburări de mișcare datorită numeroaselor avantaje: reversibilitatea completă, reducerea dozei tratamentului medicamentos și îmbunătățirea calității vieții pacientului. Există și unele dezavantaje ale terapiei prin DBS asupra cărora se continuă studiile și discuțiile științifice..