IMPACTUL VENTILAȚIEI PULMONARE ȘI OXIGENOTERAPIEI ÎN ETIOPATOGENIA DISPLAZIEI BRONHOPULMONARE LA COPILUL PREMATUR

Rezumat

Displazia bronhopulmonară (DBP) reprezintă o afecțiune pulmonară cronică care afectează în mod frecvent copiii prematuri, caracterizată prin deteriorarea țesutului pulmonar și necesitatea unui aport prelungit de oxigen sau ventilație asistată. Apare de obicei ca o complicație a ventilației mecanice și oxigenoterapiei administrate prematurilor, iar prevalența sa variază între 20% și 40% în rândul copiilor prematuri.Scopul studiului a presupus evaluarea impactului ventilației pulmonare și oxigenoterapiei în patogenia displaziei bronhopulmonare la copiii prematuri. Material și metode. Studiul reprezintă o analiză a unei cohorte de 105 prematuri, cu antecedente de naștere prematură și sindrom de detresă respiratorie confirmat în perioada neonatală, evaluați la Clinica de Pneumologie a Institutului Mamei și Copilului. Grupul de studiu a inclus 53 de copii diagnosticați cu displazie bronhopulmonară, iar grupul de control a fost format din 52 de copii care nu au dezvoltat DBP. Toți participanții au fost supuși unei evaluări anamnestice și clinico-paraclinice. Diagnosticul de DBP a fost stabilit conform unor criterii specifice.Rezultate. Au fost analizați mai mulți factori legati de starea nou-născuților, cum ar fi vârsta gestațională (χ2=20,699; p<0,001), greutatea la naștere (F=42,173; p<0,0001), nivelul de saturație a oxigenului (F=26,305; p<0,0001), necesitatea de oxigenoterapie cu ventilație artificială pulmonară (χ2=19;p<0,0001), care au fost asociate mecanismelor etiopatogenice în dezvoltarea displaziei bronhopulmonare la copiii născuți prematur.Concluzii. Factorii neonatali ca vârsta gestațională la naștere, greutatea mică la naștere prin asociere cu ventilația asistată și concentrațiile exagerate de O2 se implică patogenic în realizarea displaziei bronhopulmonare la copiii născuți prematur.