Hipertensiunea pulmonară primară

Autori

  • Martîniuc Constantin
  • Chelban Viorica

Rezumat

Este prezentat un caz (bărbat, 26 de ani) de hipertensiune pulmonară severă, complicată cu suferinţa ventriculară dreaptă, clasa funcţional 2/3 NYHA. Investigaţiile efectuate au fost neinvazive şi invazive. Diagnosticul clinic de suferinţă al ventriculului drept era susţinut electrocardiografic; radiografia toracică era compatibilă cu diagnosticul de HP. Singura metoda noninvazivă care a stabilit cu certitudine diagnosticul de HP a fost examenul ecocardiografic - era esenţial pentru diagnosticarea şi aprecierea severităţii hipertensiunii pulmonare. Scintigrafia pulmonară de perfuzie a exclus embolismul pulmonar. Au fost excluse multiple cauze cardiace care pot determina creşterea presiunii sistolice in artera pulmonară (hipertensiunea pulmonară secundară). Cateterismul cardiac a confirmat hipertensiunea pulmonară şi tipul de hipertensiune. Evoluţia imediată ar putea fi relativ bună, prognosticul tardiv este nefavorabil, dar tratamentul medicamentos este limitat. Complicaţiile în viitor depind direct de accentuarea hipertensiunii pulmonare şi de agravarea insuficienţei ventriculare drepte.

Descărcări

Publicat

2007-11-11

Număr

Secțiune

Articol de cercetare