IMPACTUL DENERVĂRII RENALE ASUPRA CAPACITĂȚII FIZICE ȘI NIVELULULUI NT-PROBNP ÎN HIPERTENSIUNE REZISTENTĂ ȘI INSUFICIENȚĂ CARDIACĂ CU FRACȚIA DE EJECȚIE PĂSTRATĂ CU SAU FĂRĂ DIABET ZAHARAT TIP 2

Rezumat

Introducere. Datele unor trialuri clinice sugerează eficacitatea denervării renale în ameliorarea funcției cardiace și toleranței la efort fizic la pacienții hipertensivi cu insuficiență cardiacă cu fracția de ejecție păstrată și redusă. Datele prezentate fac parte componentă a reviului de literatură/rezultatele obținute în cadrul proiectului instituțional cu acronimul DIAFEREZIS. Scopul. Evaluarea comparativă a eficacității denervării renale versus tratament farmacologic asupra capacității la efort fizic și nivelului plasmatic de NT-proBNP la pacienții cu HTA rezistentă, insuficiență cardiacă cu fracție de ejecție păstrată în asociere sau fără diabet zaharat tip 2 la doi ani de monitorizare. Materiale și metode. Pentru realizarea obiectivelor cercetării a fost realizat un studiu clinic prospectiv, deschis, randomizat care a înrolat 250 pacienți eligibili cu HTA rezistentă și insuficiență cardiacă cu fracție de ejecție păstrată. Pacienții au fost divizați în două grupuri a câte 125 subiecți în funcție de prezența diabetului zaharat tip 2, ulterior, fiecare grup a fost randomizat în a câte trei loturi de evaluare în concordare cu tratamentul suplimentat la cel standardizat anterior administrat: loturile I și IV - Moxonidină, loturile II și V - Bisoprolol și pacienții din loturile III și VI au fost supuși DSAR. Pacienții au fost monitorizați pe o perioadă de 2 ani. Rezultate. Pacienții din toate loturile de cercetare au demonstrat o majorare autentică a distanței parcurse la test„mers 6 minute” deja la 6 luni de evaluare, această dinamică fiind comparabilă în loturile de tratament farmacologic și intervențional la pacienții fără diabet zaharat, în timp ce în grupul pacienților hipertensivi rezistenți cu diabet zaharat tip 2 lotul pacienților supuși DSAR manifestă o superioiritate statistică în ameliorarea acestui parametru.Majorat la etapa inițială în toate cele șase loturi de cercetare, nivelul plasmatic al NT-proBNP a înregistrat o reducere autentică a acestuia la aplicare a toate trei abordări terapeutice atât la pacienții fără, cât și cu diabet zaharat tip 2 deja la 6 luni de monitorizare, loturile pacienților supuși DSAR manifestând o superioritate statistică în ameliorarea acestui parametru, eveniment notabil până la finele perioadei de supraveghere.Concluzii. Atât tratamentul farmacologic cu blocantele SNS Moxonidină și Bisoprolol, cât și cel minim invaziv prin DSAR au ameliorat capacitatea la efort fizic a pacienților cu HTA rezistentă, IC cu fracție de ejecție păstrată cu sau fără diabet zaharat tip 2 deja la 6 luni de evaluare, efectul benefic fiind amplificat pănă la finele perioadei de supraveghere. Analiza comparativă a dinamicilor distanței parcurse la test „mers 6 min” relevă o superioritate statistică a DSAR versus ambele regimuri farmacoterapice la etapele mai precoce în grupul pacienților cu diabet zaharat tip 2 și începând cu 12 luni de monitorizare în grupul pacienților non-diabetici, tendința manifestă până la finele studiului.Reducerea autentică a nivelului plasmatic de NT-proBNP a fost marcat în toate loturile de cercetare de la prima etapă de monitorizare independent de prezența diabetului zaharat tip 2 la aplicarea a toate trei scheme de tratament, DSAR demonstrând o eficiență terapeutică superioară față de ambele regimuri terapeutice.